Tocanita de ceapa cu carne de pui

Nu e o reteta sofisticata, ci chiar una foarte simpla. Tocanita de ceapa cu carne de pui se prepara usor, gustul dulce – acrisor va fi, cu siguranta, pe placul oricui si ce este cel mai important – faptul ca puteti evita prajeala de orice fel.

Nu stiu voi, dar eu imi amintesc cu drag ca, atunci cand eram mica si mama gatea tocanita, mirosul placut din bucatarie ma facea sa salivez pana mancarea era gata. 🙂

Pentru tocanita aveti nevoie de: jumatate kg ceapa, carne de pui, 1 morcov, 1 rosie, o legatura patrunjel, 1 ardel, (daca nu aveti legume proaspete in casa, atunci puteti pune in loc zarzavat), sare, piper, delikt dupa gustul fiecaruia, 2-3 foi dafin, 3 linguri bulion.

Cum se prepara? Se spala carnea, se taie bucati mai mici si se pune la fiert (puteti sa o rumeniti putin in ulei…daca doriti numaidecat). Cand carnea este aproape fiarta si apa a mai scazut, se adauga ceapa tocata marunt, apoi legumele si bulionul si se lasa, la foc mic, sa fiarba impreuna cu carnea (puteti cali putin ceapa si bulionul sau puteti face sosul separat. Eu am preferat sa pun totul la fiert pentru a evita prajelile). Cand tocanita este aproape gata adaugati delikt, sare si piper dupa gust.

O mancare rapida, usor de facut…bineinteles poate stiti si alte modalitati de preparare…dar “cate bordeie, atatea obiceiuri”. 🙂

Pofta buna!

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

O zi petrecuta cu “prietenul” Facebook

Cand timpul se scurge tot mai greu, linistea iti inunda spatiul si vrei ceva care sa te ajute sa scapi de plictiseala…apelezi la un “prieten”. Nu te cearta, nu iti da ordine, nu te prinde in conversatii fara de sfarsit ci te ajuta sa te relaxezi, sa comunici si sa afli ce mai fac prietenii tai, ce fotografii si-au mai facut, pe unde au mai fost, ce le place si ce nu… 🙂

O zi petrecuta cu “prietenul” Facebook, caci despre el vorbim, se termina cand nici nu-ti dai seama. “Marea Aventura” pentru mine a inceput din momentul in care m-am decis sa imi fac cont. Nu era locul I pe lista mea de prioritati dar…trebuia sa o fac si pe asta. Nu stiu de ce nu mi-a trezit interesul pana acum, cred ca asteptam sa primesc un indemn…

Imediat ce mi-am ales fotografia de profil, am inceput sa imi caut prietenii si sa le trimit cereri de prietenie. Imi ramanea sa imi editez profilul, sa mai adaug fotografii dar pentru asta imi fac timp in alta zi.

Urmatoarele ore mi le-am petrecut privind cu placere pozele celorlalti. Am ramas placut impresionata… trebuie sa recunosc ca mi-am regasit vechi prieteni, ba chiar despre unii am aflat lucruri noi. Am avut parte si de prima conversatie pe Facebook, am primit comentarii, am dat accept cererilor de prietenie si …. am pierdut notiunea timpului. 🙂

Bunul nostru prieten Facebook stie sa iti tina de urat… 🙂

 

Desert de post

Pentru ca inca mai suntem in Postul Sfintelor Pasti m-am gandit sa va prezint astazi un desert simplu si usor de facut. Nu veti avea nevoie nici de foarte multe ingrediente si nici de prea mult timp. Puteti sa va faceti acasa un desert dulce, gustos pe placul celor mici, dar si celor mari 🙂 .

Cu totii tanjim dupa prajiturile “sofisticate”, bine ornate iar cand auzim de o prajitura de post nu ne dam in vant prea mult…si nu pentru ca nu ar fi la fel de gustoase, ci pentru ca noi vrem sa credem uneori ca e prea simpla iar gustul nu se compara 🙂 . Nu vreau sa schimb pareri…dar, hei…cui nu-i plac biscuitii, aroma placuta de rom si savoarea merelor dulci?

Pentru desert aveti nevoie de: biscuiti de post, mere dulci (vreo 5-6 mere mai mari), zahar (eu am pus 5 linguri de zahar si o lingura de miere de albine, depinde cat de dulce va place), o esenta de rom si… buna dispozitie 🙂 .

Cum se prepara? Se dau merele prin razatoare (cu tot cu coaja sau fara, cum preferati) sau se taie marunt, dupa care se pun la foc impreuna cu zaharul si jumatate din esenta de rom (eu mai adaug si o lingura de ulei). Se amesteca timp de cateva minute; nu stoarceti zeama lasata de mere pentru ca ea va insiropa biscuitii, daca sunt mai tari, foarte bine si gustul va fi mai bun. Se face un sirop din apa, zahar si restul esentei de rom prin care se trec biscuitii inainte sa ii puneti in tava.

Se aseaza in tava un strat de biscuiti peste care se pune jumatate din mere (cu o parte din zeama lasata de mere), apoi iarasi un strat de biscuiti si restul de mere. Deasupra pudrati cu zahar pudra vanilat. Se adauga fie cateva felii de banana, fie miez de nuca si desertul de post cu mere este gata.

Pofta buna! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

“Bulgarasi” cu finetti

Sunt momente in viata cand timpul devine “inamicul” nostru. Simti ca nu mai ai timp pentru tine si ca asa – zisul “rasfat” coboara cat mai jos pe lista prioritatilor tale. Pare mai comod sa dai fuga repede la magazin, iti cumperi ceva bun si te consolezi cu gandul ca “te-ai indulcit” suficient incat sa prinzi energie. Dulciurile sunt pe placul oricui si oricat ti-ai dori sa-ti prepari tu ceva, mereu te gandesti ca dureaza si ce te faci daca totul se transforma intr-un esec…

Va propun o reteta simpla si va garantez ca “esecul” se va transforma intr-o mare distractie, timpul este scurt si va veti rasfata simturile cu un gust dulce si bun 🙂 .

Pentru “bulgarasi” aveti nevoie de: 2 cani apa, 1 cana ulei, putina sare, 2 lingurite de zahar, 2 cani faina si 4 oua.

Cum se prepara? Se fierb pe foc apa, uleiul, sarea si zaharul iar cand da in clocot se adauga faina si se amesteca continuu pana se incorporeaza bine de tot. Amestecul obtinut se lasa la racit timp de 5 min, dupa care se adauga 4 oua unul cate unul.

Pe foaia de copt sau pe tava tapetata cu faina se fac gramajoare cat o nuca (se lasa putin spatiu intre ele pentru ca la copt se vor mai mari), dupa care se pune tava in cuptor. Veti obtine niste “coji” (se trec cojile printr-un sirop facut din apa, zahar si esenta de rom. Vor fi mai moi si vor avea un gust placut de rom) pe care le umpleti cu finetti (sau orice alta crema doriti), pudrati cu zahar (sau miere, daca preferati mai dulce) si desertul este gata 🙂 .

Pofta buna! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

August Rush: “Muzica e in jurul nostru, tot ce trebuie sa facem … e sa ascultam…”

De multe ori imi regasesc linistea ascultand muzica sau vizionand un film de dragoste. Imi place sa simt fiecare secventa dintr-un film ca si cand ar fi parte din viata mea. De multe ori ma regasesc intr-o oarecare masura in povestea aratata in film.

La fel s-a intamplat si cu filmul “August Rush” unde iubirea si muzica se imbina intr-o frumoasa poveste de basm. Desi a aparut in anul 2007, nu am reusit sa il vad pana acum. Primele secvente le-am vazut in autocar, in drumul spre casa, unde mereu se pune cate un film, si a fost de ajuns sa imi doresc sa-l vad in intregime. “August Rush” este filmul unde muzica, magia si timpul iti arata ca iubirea nu are limite, ca prin iubire si speranta poti reusi sa iti indeplinesti si cel mai mare vis.

“Cum faci ca muzica…sa vina la tine? … Pur si simplu… e ca si cum cineva m-ar chema iar eu raspund chemarii….A cui? … A celor care mi-au daruit muzica”.

Povestea incepe cu Evan Taylor, un copil ce a crescut intr-un orfelinat si care numara fiecare zi pe care o petrece acolo “ de 11 ani si 16 zile”. Povestea lui Evan este prezentata in paralel cu povestea de iubire a parintilor lui, Louis Connelly- un chitarist si solist foarte bun intr-o trupa si Lyla Novacek- o violoncelista de success.

Evan este un copil special, talentat, el aude muzica in orice zgomot din jurul sau, chiar si in vantul care adie printre firele de iarba. Prin muzica se simte mai aproape de parintii sai, el stie ca muzica il va ajuta sa ii regaseasca “Stiu ca sunt undeva… Nu stiu de unde vin dar voi afla eu si nu pot sa plec. Undeva, in sufletul meu, stiu ca ei mereu m-au iubit…doar ca s-au ratacit”.

Louis si Lyla s-au cunoscut la o petrecere. Au petrecut o seara magica impreuna pe acoperisul unei cladiri, sub cerul liber, acompaniati de muzica unde inspiratia venea “parca din nimic”. In acea seara Lyla a ramas insarcinata… “am petrecut cea mai frumoasa seara din viata mea”. Insa relatia lor urma sa fie incheiata chiar de tatal fetei care isi dorea ca nimic sa nu stea in calea carierei fiicei sale. La scurt timp Lyla este accidentata de o masina si naste prematur, dar tatal ei da copilul la orfelinat, spunanadu-i acesteia ca a murit. Louis abandoneaza trupa “ Mi-e greu sa mai cant… ea nu e aici sa ma asculte… tot ce fac sau ce spun imi aminteste de ea”  iar Lyla renunta la cariera ei si devine profesoara de muzica.

“Muzica… o aud peste tot … trebuie doar sa iti deschizi sufletul … doar sa asculti…dar cand sunt singur, o simt inauntrul meu…si cred ca de-as putea sa invat sa o cant…ei m-ar putea auzi. Ar sti ca sunt fiul lor…si ca pana la urma ma vor gasi….Uneori lumea incearca sa ma convinga sa renunt, dar eu cred in muzica, asa cum altii cred in povestile cu zane”.

Aventura lui Evan incepe atunci cand pleaca de la orfelinat in cautarea parintilor lui. “Se trezeste” intr-un loc necunoscut inca, aglomerat unde ajunge pe mana unui om, a unui “vrajitor” care il pune sa cante pentru bani. Lumea il asculta, il aplauda si pentru ca era bun in ceea ce facea “vrajitorul” ii cauta un nou nume si, astfel, noul nume al lui Evan urma sa fie August Rush.

Preotul unei biserici unde Evan ajunge il da la scoala de muzica, dupa ce aude cum canta “E un mister. Cand l-am ascultat, am crezut ca e un inger”.

Lyla afla de la tatal ei adevarul despre copil si, astfel, porneste in cautarea lui “Mereu m-am gandit ca traieste, am simtit asta …imi imaginam cum arata… cu ochi albastri, ca tatal lui”.

“Poate ca nimeni nu poate personifica mai bine misterul muzicii decat acest compozitor”.

Pe parcursul povestii, melodiile bine alese iti transmit un fior, te fac sa simti fiecare emotie, fiecare gest, speranta si povestea de iubire a celor trei te fac sa iti stapanesti cu greu lacrimile.

Finalul este unul cutremurator si asteptat. “Iubirea invinge totul” si dupa mult timp Louis, Lyla si Evan se reintalnesc la concertul orchestrei Filarmonice din New York, care va interpreta rapsodia lui August Rush.

 

 

Cine sunt eu în mediul online…?

O intrebare nu tocmai pusa la intamplare, cu siguranta multi dintre voi ati avut macar o data intentia de a descoperi ce apare pe google atunci cand va scrieti numele. Acum in loc de “Spune-mi cate ceva despre tine” dai mai intai un search pe google sa afli detalii despre persoana care te intereseaza, mai bine spus sa fii cu temele bine facute pentru a nu avea parte de vreo surpriza.

Curioasa din fire cum sunt, nu am ezitat tentatiei de a vedea daca numele meu apare   pe google si ce “se ascunde” in spatele fiecarei pagini. Dand click dupa click descopar lucruri pe care le ştiam deja …articole publicate in timpul facultatii pe tehnicimediatice  ori  CuzaNet, cate un cont facut pe diferite site-uri, pana si lista de probe de la bacalaureat si rezultatele obtinute.

Bineinteles, mai apar si alte persoane care au fie acelasi prenume, fie acelasi nume…fie pe amandoua :D. Privirea mi se indreapta spre un cont pe facebook…poate din dorinta de a vedea cui apartine, mie cu siguranta nu…dar curiozitatea mea are o limita…prefer sa nu “ma impiedic” in prea multe informatii si ma limitez doar la ceea ce are legatura cu mine.

Nu-mi place sa vorbesc despre mine, prefer sa îi las pe cei apropiati sa-mi descopere calitatile si defectele. Imi place sa fac lucrurile cu calm si, desi sunt mai pesimista de fel, traiesc mereu cu speranta ca totul va fi bine.

Ce spun altii despre mine…?! Cei mai multi spun ca orgoliul si incapaţanarea mea intrec orice limita…bine si nu prea, tinand cont ce poti pierde ori castiga in viata :D .