Unde ma vad peste 5 ani…?

Dupa un drum lung, plin de greutati si succese a venit vremea sa inchei socotelile pana aici, fericita ca v-am cunoscut pe voi cei care m-ati apreciat, si sa merg mai departe. Dintre alegerile pe care trebuie sa le fac in viata, acum a venit momentul sa o fac pe cea mai buna… doar ca ma incurc in informatii, vise si decizii greu de luat.

Daca ar fi sa ma gandesc la vise… mi-ar placea ca peste doi ani sa termin masterul iar in 5 ani sa am formata o familie, sa lucrez in domeniu… cu siguranta aici, in tara mea… dar mai mult nu va pot spune. 🙂

Nu am gasit niciodata momentul potrivit sau nu am simtit necesar sa imi fac planuri de viitor. Am lasat mereu sa curga totul de la sine. Nu am stiut sa raspund atunci cand eram intrebata unde ma vad peste cinci ani… e prea mult sa te gandesti la ziua de maine cand orice se poate intampla.

Imi place sa cred ca va veni momentul in care viata mea se va schimba intr-un fel sau altul si atunci voi putea privi mai mult spre viitor… Pana atunci voi medita si voi incerca sa gasesc raspunsul potrivit… Promit c-o sa va dau de stire! 🙂

 

Anunțuri

Misiune indeplinita…

La terminarea liceului suntem bucurosi ca am incheiat o etapa si trebuie sa incepem alta. Ne maturizam, credem ca stim ce vrem de la viata si treptat incepem sa descoperim lumea… Toti iti ureaza “drum bun in viata” si pe moment nu realizezi cat de importante vor fi deciziile tale in viitor.

Pusa in fata faptului implinit m-am hotarat intr-un final ce vreau sa fac mai departe. Nu imi doream sa continui profilul din liceu, ci imi doream sa incerc ceva nou. Nu stiam mare lucru despre Facultatea de Jurnalism asa ca am citit cat mai multe pareri. Mi se parea interesant si stiam sigur ca o sa-mi placa.

In primul an am inceput sa invat multe lucruri, am invatat ce inseamna sa scrii cu adevarat bine, am descoperit-o pe ea – Facultatea de Jurnalism asa cum este cu bune si rele, am cunoscut oameni noi… stiam ca am facut alegerea potrivita. Facultatea pentru mine era viitorul meu.

Ajunsa acum la final de drum nu regret decizia luata, consider doar ca nu este atat de usor cum credeam la inceput, presupune multa munca si am invatat cand  sa spun “pana aici” si cand sa merg mai departe… “Misiunea” mea se termina aici. Vine randul unui nou inceput… 🙂

O noua reteta: revista presei culinare…

Astazi o sa va prezint o noua reteta. Condimentata cu putina “sare si piper” si un gram de “dulceata” rezulta o adevarata “nebunie”. 🙂

Cum se prepara?… se iau 3 publicatii (dupa placul fiecaruia), se aleg 3 articole in domeniu… se “toaca” bine continutul si “preparatul” este numai bun de servit… 🙂

Conform adevarul.ro, primul “ingredient” suna cam asa: “5 remedii inedite cu hamei” . Mai bine spus daca ai nevoie de vreun remediu cu “efecte tamaduitoare” hameiul poate fi o solutie. Infuziile din conuri de hamei sunt numai bune pentru a te calma dupa o zi de munca, plina de stres, te ajuta sa iti recapeti energia si sa te poti odihni in liniste.

Daca lucrurile au fost “de bine” pana acum, sa trecem la urmatorul “ingredient”, oferit de evz.ro: “De ce este mierea periculoasa pentru bebelusi”. Ei bine, cu toti folosim miere sa ne mai indulcim putin… insa mamicile trebuie sa stie ca mierea adaugata in bauturile pentru bebelusi poate avea efecte negative. Mierea poate produce celor mici o intoxicatie alimentara grava, mai exact o “afectiune cauzata de ingestia unei toxine” numita si botulism.

Si in sfarsit, jurnalul.ro ne ofera ultimul “ingredient”, : “Capsunile, fructe minune ale sanatatii”. Pline in vitamine si saruri minerale, capsunile ajuta la scaderea nivelului colesterolului din sange, previn asteniile si insomniile. Pentru domnisoarele aflate la cura de slabire: CAPSUNILE NU INGRASA! Doar ca va rog…nu intreceti masura, “singurul dezavantaj fiind acela ca ar putea fi alergenice”.

Cam atat pentru azi. Va doresc pofta buna 🙂

P.S. Se serveste la cald. Nu se lasa pe mai tarziu pentru ca se altereaza… 🙂

Tom si Jerry…SE STIE!

Cand spui Tom…nu-l poti uita pe Jerry…si invers. Primul gand te duce la aventurile celor doi care ti-au umplut copilaria de bucurie. Ametitul Tom si neinfricatul Jerry sunt personajele cele mai iubite de toti. 🙂

Din joaca totul se transforma intr-un ring de box si cand lupta se desfasoara si pe ritmuri de manea, parca altfel iti sare inima din piept.  Aventurile celor doi zici c-au prins viata. Inca putin si ai senzatia ca te afli in mijlocul unei altercatii unde doi indivizi se intreaba “care-i mai tare”.

Problema nu ar fi atat de grava daca nu ar duce la o deculturalizare “acuta”. Si cum nimic nu e prea mult…reteta succesului pare sa semene cam usa: una bucata episod + una bucata colaj de piese muzicale “autentice”…se stie = un amalgam de jocuri precum “de-a v-aţi-as-cunselea” sau „prinde-ma daca poti” pe „incantatoarele” si mai cunoscutele sunete…se stie! 🙂

Asa ca va rog analizati dumneavoastra problema…la rece si cu mintea limpede de preferat…

P.S. …acesta ar trebui sa fie un pamflet…asa ca va rog tratati-l ca atare. 🙂

 

Cand siguranta inseamna bani…

Pe 1 aprilie a.c. The Independent publica un reportaj legat de situatia sistemului medical “bolnav” din Romania. “Bebelusii lasati sa moara pentru ca medicii refuza sa lucreze fara mita” este titlul articolului in care The Independent relateaza povestea Dr. Catalin Carstoveanu, cel care conduce sectia de Terapie Intensiva Nou-Nascuti de la maternitatea Marie Curie din Bucuresti, un titlu parca prea aspru si greu de acceptat.

Dr. Carstoveanu este singurul care lupta pentru a salva cat mai multi bebelusi nascuti cu malformatii cardiac grave, motiv pentru care se deplaseaza saptamanal la alte spitale din strainatate pentru ca nou-nascutii sa fie operati de medici care nu asteapta mita.

Pare greu de crezut ca asta este adevarul. Dar daca este asa, incercam sa intelegem care sa fie motivul pentru care medicii, asistentele…sunt lipsiti de orice remuscare? E greu de crezut ca pot avea constiinta impacata cand in fata lor se sting suflete nevinovate si ca pot privi nepasatori la suferinta parintilor fara sa lupte pentru dreptul la viata a unui copil… Oare salariile mici sa fie de vina sau obisnuita de a primi bani de la fiecare? Oare motivele sa fie altele sau articolul este scris intr-un mod taioas?

The Independent prezinta aici si povestea unor nou-nascuti. Considerat “salvatorul” copiilor, ”Dr. Carstoveanu este mai mult decat un erou – el este un Dumnezeu pentru noi si copii… Daca ar exista mai multi ca el, multe vieti ar fi salvate”, marturieseste tatal unuia dintre nou-nascuti.

Sunt puse in discutie problema coruptiei si gandirii oamenilor din Romania, fapt recunoscut si de ministrul sanatatii, Ladislau Ritli: “ To be honest, it’s so deeply rooted into our system that it’s really difficult to eliminate”. Poate ca multe tari se confrunta cu aceeasi problema dar situatia este prezentata acum in cazul nostru unde The Independent scrie despre un lucru ingrijorator: “rata mortalitatii infantile a tarii este dubla fata de media Uniunii Europene, unul dintre 100 de copii mor inainte de a implini un an”. Articolul aminteste si de situatia din perioada comunista.

Un alt lucru pe care publicatia il scrie si care ridica un semn de intrebare totusi, pentru ca pare la fel de greu de crezut ca poate fi adevarat, este faptul ca desi s-ar putea face operatii in tara, pentru ca sectia de Terapie Intensiva Nou-Nascuti de la Marie Curie are o sala special creata si aparatura necesara, acest lucru nu se intampla deoarece Dr. Catalin Carstoveanu a interzis medicilor sa ia mita. Nu mi se pare un motiv suficient pentru care medicii sa nu se implice in salvarea bebelusilor. Pare prea mult sa vorbim despre “lacomie”. Chiar daca primesti mita sau nu, este uman sa tratezi un pacient pentru ca asta este raspunderea pe care ti-ai asumat-o ca medic. Cred ca motivul este altul… Dam mita doar pentru ca ne simtim mai in siguranta, pentru ca pentru noi asta inseamna siguranta…

Intr-adevar, cu totii ne-am confruntat macar o data in viata cu aceasta problema. Cu totii ne-am luptat contra timpului, cu totii am dat bani medicilor sau asistentelor si am facut diferenta intre cum am fost tratati atunci cand le-am bagat un ban in buzunar si atunci cand nu. Am privit uneori neputinciosi la ceea ce se intampla si vedeam cum altii ridicau din umeri. Ne intrebam unde puteam fi in siguranta cand in jurul nostru siguranta inseamna bani…

O zi petrecuta cu “prietenul” Facebook

Cand timpul se scurge tot mai greu, linistea iti inunda spatiul si vrei ceva care sa te ajute sa scapi de plictiseala…apelezi la un “prieten”. Nu te cearta, nu iti da ordine, nu te prinde in conversatii fara de sfarsit ci te ajuta sa te relaxezi, sa comunici si sa afli ce mai fac prietenii tai, ce fotografii si-au mai facut, pe unde au mai fost, ce le place si ce nu… 🙂

O zi petrecuta cu “prietenul” Facebook, caci despre el vorbim, se termina cand nici nu-ti dai seama. “Marea Aventura” pentru mine a inceput din momentul in care m-am decis sa imi fac cont. Nu era locul I pe lista mea de prioritati dar…trebuia sa o fac si pe asta. Nu stiu de ce nu mi-a trezit interesul pana acum, cred ca asteptam sa primesc un indemn…

Imediat ce mi-am ales fotografia de profil, am inceput sa imi caut prietenii si sa le trimit cereri de prietenie. Imi ramanea sa imi editez profilul, sa mai adaug fotografii dar pentru asta imi fac timp in alta zi.

Urmatoarele ore mi le-am petrecut privind cu placere pozele celorlalti. Am ramas placut impresionata… trebuie sa recunosc ca mi-am regasit vechi prieteni, ba chiar despre unii am aflat lucruri noi. Am avut parte si de prima conversatie pe Facebook, am primit comentarii, am dat accept cererilor de prietenie si …. am pierdut notiunea timpului. 🙂

Bunul nostru prieten Facebook stie sa iti tina de urat… 🙂

 

Desert de post

Pentru ca inca mai suntem in Postul Sfintelor Pasti m-am gandit sa va prezint astazi un desert simplu si usor de facut. Nu veti avea nevoie nici de foarte multe ingrediente si nici de prea mult timp. Puteti sa va faceti acasa un desert dulce, gustos pe placul celor mici, dar si celor mari 🙂 .

Cu totii tanjim dupa prajiturile “sofisticate”, bine ornate iar cand auzim de o prajitura de post nu ne dam in vant prea mult…si nu pentru ca nu ar fi la fel de gustoase, ci pentru ca noi vrem sa credem uneori ca e prea simpla iar gustul nu se compara 🙂 . Nu vreau sa schimb pareri…dar, hei…cui nu-i plac biscuitii, aroma placuta de rom si savoarea merelor dulci?

Pentru desert aveti nevoie de: biscuiti de post, mere dulci (vreo 5-6 mere mai mari), zahar (eu am pus 5 linguri de zahar si o lingura de miere de albine, depinde cat de dulce va place), o esenta de rom si… buna dispozitie 🙂 .

Cum se prepara? Se dau merele prin razatoare (cu tot cu coaja sau fara, cum preferati) sau se taie marunt, dupa care se pun la foc impreuna cu zaharul si jumatate din esenta de rom (eu mai adaug si o lingura de ulei). Se amesteca timp de cateva minute; nu stoarceti zeama lasata de mere pentru ca ea va insiropa biscuitii, daca sunt mai tari, foarte bine si gustul va fi mai bun. Se face un sirop din apa, zahar si restul esentei de rom prin care se trec biscuitii inainte sa ii puneti in tava.

Se aseaza in tava un strat de biscuiti peste care se pune jumatate din mere (cu o parte din zeama lasata de mere), apoi iarasi un strat de biscuiti si restul de mere. Deasupra pudrati cu zahar pudra vanilat. Se adauga fie cateva felii de banana, fie miez de nuca si desertul de post cu mere este gata.

Pofta buna! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

“Bulgarasi” cu finetti

Sunt momente in viata cand timpul devine “inamicul” nostru. Simti ca nu mai ai timp pentru tine si ca asa – zisul “rasfat” coboara cat mai jos pe lista prioritatilor tale. Pare mai comod sa dai fuga repede la magazin, iti cumperi ceva bun si te consolezi cu gandul ca “te-ai indulcit” suficient incat sa prinzi energie. Dulciurile sunt pe placul oricui si oricat ti-ai dori sa-ti prepari tu ceva, mereu te gandesti ca dureaza si ce te faci daca totul se transforma intr-un esec…

Va propun o reteta simpla si va garantez ca “esecul” se va transforma intr-o mare distractie, timpul este scurt si va veti rasfata simturile cu un gust dulce si bun 🙂 .

Pentru “bulgarasi” aveti nevoie de: 2 cani apa, 1 cana ulei, putina sare, 2 lingurite de zahar, 2 cani faina si 4 oua.

Cum se prepara? Se fierb pe foc apa, uleiul, sarea si zaharul iar cand da in clocot se adauga faina si se amesteca continuu pana se incorporeaza bine de tot. Amestecul obtinut se lasa la racit timp de 5 min, dupa care se adauga 4 oua unul cate unul.

Pe foaia de copt sau pe tava tapetata cu faina se fac gramajoare cat o nuca (se lasa putin spatiu intre ele pentru ca la copt se vor mai mari), dupa care se pune tava in cuptor. Veti obtine niste “coji” (se trec cojile printr-un sirop facut din apa, zahar si esenta de rom. Vor fi mai moi si vor avea un gust placut de rom) pe care le umpleti cu finetti (sau orice alta crema doriti), pudrati cu zahar (sau miere, daca preferati mai dulce) si desertul este gata 🙂 .

Pofta buna! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

August Rush: “Muzica e in jurul nostru, tot ce trebuie sa facem … e sa ascultam…”

De multe ori imi regasesc linistea ascultand muzica sau vizionand un film de dragoste. Imi place sa simt fiecare secventa dintr-un film ca si cand ar fi parte din viata mea. De multe ori ma regasesc intr-o oarecare masura in povestea aratata in film.

La fel s-a intamplat si cu filmul “August Rush” unde iubirea si muzica se imbina intr-o frumoasa poveste de basm. Desi a aparut in anul 2007, nu am reusit sa il vad pana acum. Primele secvente le-am vazut in autocar, in drumul spre casa, unde mereu se pune cate un film, si a fost de ajuns sa imi doresc sa-l vad in intregime. “August Rush” este filmul unde muzica, magia si timpul iti arata ca iubirea nu are limite, ca prin iubire si speranta poti reusi sa iti indeplinesti si cel mai mare vis.

“Cum faci ca muzica…sa vina la tine? … Pur si simplu… e ca si cum cineva m-ar chema iar eu raspund chemarii….A cui? … A celor care mi-au daruit muzica”.

Povestea incepe cu Evan Taylor, un copil ce a crescut intr-un orfelinat si care numara fiecare zi pe care o petrece acolo “ de 11 ani si 16 zile”. Povestea lui Evan este prezentata in paralel cu povestea de iubire a parintilor lui, Louis Connelly- un chitarist si solist foarte bun intr-o trupa si Lyla Novacek- o violoncelista de success.

Evan este un copil special, talentat, el aude muzica in orice zgomot din jurul sau, chiar si in vantul care adie printre firele de iarba. Prin muzica se simte mai aproape de parintii sai, el stie ca muzica il va ajuta sa ii regaseasca “Stiu ca sunt undeva… Nu stiu de unde vin dar voi afla eu si nu pot sa plec. Undeva, in sufletul meu, stiu ca ei mereu m-au iubit…doar ca s-au ratacit”.

Louis si Lyla s-au cunoscut la o petrecere. Au petrecut o seara magica impreuna pe acoperisul unei cladiri, sub cerul liber, acompaniati de muzica unde inspiratia venea “parca din nimic”. In acea seara Lyla a ramas insarcinata… “am petrecut cea mai frumoasa seara din viata mea”. Insa relatia lor urma sa fie incheiata chiar de tatal fetei care isi dorea ca nimic sa nu stea in calea carierei fiicei sale. La scurt timp Lyla este accidentata de o masina si naste prematur, dar tatal ei da copilul la orfelinat, spunanadu-i acesteia ca a murit. Louis abandoneaza trupa “ Mi-e greu sa mai cant… ea nu e aici sa ma asculte… tot ce fac sau ce spun imi aminteste de ea”  iar Lyla renunta la cariera ei si devine profesoara de muzica.

“Muzica… o aud peste tot … trebuie doar sa iti deschizi sufletul … doar sa asculti…dar cand sunt singur, o simt inauntrul meu…si cred ca de-as putea sa invat sa o cant…ei m-ar putea auzi. Ar sti ca sunt fiul lor…si ca pana la urma ma vor gasi….Uneori lumea incearca sa ma convinga sa renunt, dar eu cred in muzica, asa cum altii cred in povestile cu zane”.

Aventura lui Evan incepe atunci cand pleaca de la orfelinat in cautarea parintilor lui. “Se trezeste” intr-un loc necunoscut inca, aglomerat unde ajunge pe mana unui om, a unui “vrajitor” care il pune sa cante pentru bani. Lumea il asculta, il aplauda si pentru ca era bun in ceea ce facea “vrajitorul” ii cauta un nou nume si, astfel, noul nume al lui Evan urma sa fie August Rush.

Preotul unei biserici unde Evan ajunge il da la scoala de muzica, dupa ce aude cum canta “E un mister. Cand l-am ascultat, am crezut ca e un inger”.

Lyla afla de la tatal ei adevarul despre copil si, astfel, porneste in cautarea lui “Mereu m-am gandit ca traieste, am simtit asta …imi imaginam cum arata… cu ochi albastri, ca tatal lui”.

“Poate ca nimeni nu poate personifica mai bine misterul muzicii decat acest compozitor”.

Pe parcursul povestii, melodiile bine alese iti transmit un fior, te fac sa simti fiecare emotie, fiecare gest, speranta si povestea de iubire a celor trei te fac sa iti stapanesti cu greu lacrimile.

Finalul este unul cutremurator si asteptat. “Iubirea invinge totul” si dupa mult timp Louis, Lyla si Evan se reintalnesc la concertul orchestrei Filarmonice din New York, care va interpreta rapsodia lui August Rush.

 

 

Cine sunt eu în mediul online…?

O intrebare nu tocmai pusa la intamplare, cu siguranta multi dintre voi ati avut macar o data intentia de a descoperi ce apare pe google atunci cand va scrieti numele. Acum in loc de “Spune-mi cate ceva despre tine” dai mai intai un search pe google sa afli detalii despre persoana care te intereseaza, mai bine spus sa fii cu temele bine facute pentru a nu avea parte de vreo surpriza.

Curioasa din fire cum sunt, nu am ezitat tentatiei de a vedea daca numele meu apare   pe google si ce “se ascunde” in spatele fiecarei pagini. Dand click dupa click descopar lucruri pe care le ştiam deja …articole publicate in timpul facultatii pe tehnicimediatice  ori  CuzaNet, cate un cont facut pe diferite site-uri, pana si lista de probe de la bacalaureat si rezultatele obtinute.

Bineinteles, mai apar si alte persoane care au fie acelasi prenume, fie acelasi nume…fie pe amandoua :D. Privirea mi se indreapta spre un cont pe facebook…poate din dorinta de a vedea cui apartine, mie cu siguranta nu…dar curiozitatea mea are o limita…prefer sa nu “ma impiedic” in prea multe informatii si ma limitez doar la ceea ce are legatura cu mine.

Nu-mi place sa vorbesc despre mine, prefer sa îi las pe cei apropiati sa-mi descopere calitatile si defectele. Imi place sa fac lucrurile cu calm si, desi sunt mai pesimista de fel, traiesc mereu cu speranta ca totul va fi bine.

Ce spun altii despre mine…?! Cei mai multi spun ca orgoliul si incapaţanarea mea intrec orice limita…bine si nu prea, tinand cont ce poti pierde ori castiga in viata :D .